daan25.net

Eh – Uite ce mai primesc pe mail.
Habar nu am dacă e adevarat sau nu si nici nu ma interesează.
Ca fapt divers, al meu ar fi asamblat in Finlanda, ceea ce e ciudat şi super interesant pentru că pe cutie scrie Made in China

V-ar placea să ştiţi dacă mobilul dvs. este original sau nu ? Tastaţi pe telefonul dvs. următoarele caractere *#06# şi va aparea numărul internaţional de identificare a echipamentului (tip) mobil (adica IMEI). Verificaţi a 7-a si al 8-a dintre cifrele sale 1 2 3 4 5 6 7 th 8 th 9 10 11 12 13 14 15
Phone’s serial no. x x x x x x ? ? x x x x x x x

Dacă cifra a şaptea şi a opta este 02 sau 20 înseamnă că a fost asamblat in Emirate -este de o calitate foarte joasă;

Dacă cifra a şaptea si a opta este 08 sau 80 înseamnă că a fost asamblat in Germania – ceea ce nu-i rau;

Dacă cifra a şaptea şi a opta este 01 sau 10 înseamnă că a fost asamblat in Finlanda – ceea ce e bine;

Dacă cifra a şaptea şi a opta este 00 – înseamnă că a fost asamblat în fabrica de origine – ceea ce denotă cea mai bună calitate a mobilului;

Dacă cifra a şaptea şi a opta este 13 – înseamnă ca a fost asamblat in Azerbaidjan – ceea ce denotă o calitate foarte joasă şi este prezumtiv a dauna sănătaţii dumneavoastră;

Asta e. Acum ce să mai discutăm şi să învârtim rahatul…

Graficul de mai jos arată pe unde mă plasez politic vorbind.
Nu neg nimic ci doar că nu aş putea trăi într-un comunism ca înainte de 1989 sau în orice fel de societate axată pe acest sistem.
Sunt unu’ cu vederi aproximativ comuniste în ceea ce priveşte viaţa socială şi economică, mai ales în legătură cu practicile giganţilor multinaţionali.
Dacă vei servi acest test, vei vedea că lucrurile sunt oleacă mai complicate decât par la prima vedere, aşa că nu sări să mă araţi cu degetul sau să mă judeci.

Mai jos e graficul cu personalităţiile cele mai marcante ale lumii politice de astăzi.
După cum se poate vedea din consultarea celor două grafice, nu am nici o treabă cu viziuniile politice ale lumii occidentale, fapt ce mi se pare foarte tare.

Găseşti testul aici

Am dat peste clipul ăsta pe YouTube şi mi s-a părut extrem de interesant…Să vedeţi şi voi ce le-a mai trecut prin cap băieţilor de la Microsoft.

Postul ăsta e unul aşa de dragul de a scrie şi îl plesnesc din plictiseală şi pentru ca nimic altceva nu-mi trece prim minte. Dar poate că te interesează durerile mele – atunci citeşte mai departe
Deci acum vreo lună am început să am dureri în zona genunchiului drept, sau mai bine zis în jurul lui, în zona articulaţilor. Simţeam ca şi cum oasele s-ar fi frecat unul de altul, iar durerea îmi producea înţepături destul de puternice, mai ales la mers şi când făceam unele mişcări mai bruşte.
La cam o săptămână, mersul s-a transformat în grimase permanente pe faţa mea şi fiecare pas era însoţit de dureri destul de ascuţite. Cu toate acestea puteam să păşesc şi mergeam normal dar cu mari eforturi în a suporta durerea.
Aşa că deja începusem să mă gândesc să bag o vizită la medic şi deja mă şi vedeam pe masa de operaţie, ori supus la un tratament prin injectare în zona genunchiului. Am mai auzit eu de astfel de probleme pe la TV şi tratamentul ar consta în injectarea unei substanţe în încheieturi care să regenereze cartilajele distruse, pentru că la asta m-am gândit, deşi niciodată nu am avut atitudini distructive prin zonă – Adică sport violent ioc – nici măcar nu am fugit în viaţa mea după un tramvai – deci nu-mi imaginam ce putea să se distrugă pe acolo.
În fine m-am hotărât să mă duc la medic, dar înainte, soră-mea mi-a adus o chestie de fitness, că s-a plictisit să o vadă prin casă şi vroia să scape de ea. Aşa că altceva nu i-a trăsnit prin cap decât să mi-o bage mie pe gât.

Într-una din zilele trecute dau cu ochii de chestia asta înghesuită într-un colţ şi zic să o încerc. Mă urc pe şmecherie şi încep să prestez. Am observat că în poziţia necesară pentru efectuarea exerciţilor, durerea nu e prea mare aşa că am băgat o sută de mişcări. A doua zi la fel şi tot aşa vreo patru zile la rând. Aveam o febră musculară serioasă, dar la mers mă descurcam din ce în ce mai bine şi nu trebuia să mă controlez ca să nu mă strâmb de durere, iar înţepăturile erau din ce în ce mai slabe. După o săptămână au dispărut cu totul. Bineînţeles că continuasem să fac exerciţii cu şmecheria şi deja am nişte bucăţi de musculatură în zona încheieturilor şi am şi o siguranţă mai mare în picioare decât de obicei.
Astăzi am băgat de probă o fugă de 400 metri în regim accelarat şi totul merge ca uns. Sunt ca nou.
Aşa că ideile ăstea cu aparatele de genul ăsta nu sunt chiar prostii. Mă gândesc să-mi iau unul de abdomene şi cu ăsta pe care-l am – cred că mi-ajunge pentru tot sportul pe care intenţionez eu să-l fac.

Am găsit imaginea asta întâmplător şi am zis că e prea faină să nu o bag.
E de la comun, aşa că nu e pe copyright.

Trei foşti ingineri de la Google, au pus-o de un nou motor de căutare, intitulat cuil.com

Cei trei iniţiatori ai motorului de căutare susţin că acesta este capabil să adauge cu mult mai multă rapiditate paginile web şi promite să nu păstreze nici un fel de date despre profilul utilizatorului, spre deosebire de Google care a fost criticat pentru astfel de practici.
Am încercat noul motoraş, dând search pe username-ul meu tradiţional “lastexit” şi nu am primit nimic înapoi. Am încercat şi alte căutări, iar ceea ce deosebeşte acest motor de altele din punct de vedere vizual este prezentarea rezultatelor găsite, acestea putând fi grupate pe două sau trei coloane, la alegerea utilizatorului. O altă chestie destul de înţeleaptă este că sunt prezentate mult mai multe date despre conţinutul site-urilor. Or mai fi şi alte chestii tehnice, dar la ălea nu mă pricep.

Dă click pe imaginea de mai jos să ajungi la cuil.com

Cuil.com se laudă că până în prezent a reuşit să indexeze peste 120 de miliarde de pagini web, cu mult mai multe decât Google. Aşa spun ei…
Oricum după ce l-am încercat am decis că voi rămâne cu Google, poate mult timp de acum încolo.

Hm,hm – Titlul e promiţător, nu?
Deci, nu prea ştiu prea multe cine-s ăştia, dar cum astăzi îmi pierdeam timpul printre grupurile de pe trilulilu.ro, să văd ce le mai coace mintea oamenilor, mă văzui surprins de numărul mare de grupuri constituite pe teme de anime în general şi în special în legătură cu Naruto ăsta.
E clar după pozele postate în acele grupuri, e vorba de un personaj din nişte desene animate japoneze – anime care este.
Acum a nu se înţelege că mă deranjează subiectul sau că am ceva împotrivă. Fiecare face ce vrea. Ideea este că aceste poze şi preocupări aparţin unor copii destul de mărişori, în jurul a 15 ani, care după părerea mea au dus chestia asta cu anime la un alt nivel.
Adică, şi eu mă uitam la desene animate, dar parcă la 15 ani eram mai mult preocupat să fac rost de bani de buzunar şi începusem de ceva vreme să mă uit la pieptul femeilor şi nu să stau ţinutuit la Tv să mă uit la desene animate şi să caut poze cu persoanje, să le pun pe internet, deschizând şi discuţii pe aceste teme, destul de ciudate având în vedere că au în centrul lor personaje animate. Dacă erau despre filme şi actori în carne şi oase – pe cuvânt că înţelegeam.
Dar aşa – nu am făcut decât să am o criză de râs de parcă cineva mi-ar fi spus cinci bancuri tari, unul după altul.

Câteva teme de discuţie din aceste grupuri:

Întrebare.
sasuke este cel mai cool?

Răspunsuri.
cu siguranţă
da, sasuke este cel mai cool

Întrebare.
vă doriţi k sakura şi sasuke să fie un cuplu?

Răspunsuri.
sigur k da
da sigur. sunt făcuţi unul pentru altul.
da……pt că se potrivesc……şi se iubesc

WTF!! sunt desene animate oameni. Ma uitam pe vremea mea de copil la Ciocănitoarea Woody, dar să mor dacă discutam ceva despre ea ori puneam pasiuni tâmpite în felul cum dădea din cioc.
Dar oricum eram un copil mult mai normal decât cei din ziua de azi, şi nici pe departe atât de idiot şi retardat.

Mă mai uit din când în când la ştirile de sport de la Tv, de multe ori din greşeală şi mai aud şi eu de antrenorul de la Poli Timişoara, Dusan Uhrin jr.
N-o să mă apuc să fac eu acum pe anlistul fotbalistic şi să mă încord deontologic spre a-i analiza performanţele de la echipa de pe Bega –> stereotip.
Din contră. Îl tot aud pe băiatul ăsta de vreun an jumate de când a venit la Poli, cum tot dă din gură şi cum explică tot felul şi are încordări, presupun pe teme fotbalistice. Ideea e că nu l-am auzit nici măcar o dată încercând să vorbească româneşte. Nici din greşeală – ceea ce mă duce la concluzia că nici nu a avut curiozitatea de a pune mâna pe o carte să vadă şi el cum se spune Bună Ziua în română. Deci sută în mie că nu ştie nimic în română, fapt ce mi se pare destul de ciudat cu implanturi de nesimţire, mai ales că îi vezi pe băieţii de la CFR Cluj – care după vreo şase luni de la venirea lor în ţară, o dădeau numai pe româneşte.
Am impresia că e singurul fervent al fotbalului venit din afară care nu face nici un efort în a învăţa măcar expresiile cele mai uzuale din limba română.
Mă rog…

No – bine. Am zis undeva într-un post trecut, că voi scrie despre ce am făcut eu prin Cincu, în cele vreo şase zile cât am stat pe acolo. Aşa că hai să scap şi de treaba asta…
Voi începe prin a zice că prin sate în general nu ai prea multe posibilităţi de a-ţi petrece timpul, dar dacă eşti un om normal şi nu un simandicos greţos ai toate şansele să te distrezi de 100 de ori mai bine ca în oraş.
O posibilitate ar fi stai în casă şi să beleşti ochii la Tv, că de când a apărut DigiTv, poţi vedea la sat cam tot ce vezi şi acasă, poate chiar mai mult.
O altă chestie e discoteca făcută de tinerei, dar eu parcă mă simt destul de nasol să mă duc unde cinci inşi vor să o agaţe pe pitzipoanca satului şi se ascultă toată muzica de care eşti sătul la radio şi la Tv, şi toţi sunt cu 7-8 ani mai tineri ca tine.
Deci cea mai sigură variantă rămâne cîrciuma şi slavă Domnului sunt destule. Acolo poţi să bei cu oamenii adevăraţi – hehe. În Cincu sunt vreo 7 sau 8 cîrciumi şi cu mândrie pot spune că am lăsat bani în fiecare, bineînţeles cu intenţia de a mă face pulbere în fiecare seară. Ceea de de altfel s-a şi întâmplat.
Pe timpul zilei chiar că nu ai alte opţiuni decât a te uita la televizor, asta dacă nu ai chef să iei maşina şi să pleci prin împrejurimi. Ori poţi alege să faci ceea ce face un om de la sat – să munceşti. De obicei muncă fizică. Aşa că decât să frec menta, m-am decis să-l ajut pe vărul meu să schimbe ţigla de pe acoperişul unei case. Vărul meu e un constructor autodidact, căutat prin sat, dar face şi astfel de treburi, dacă plata e decentă.
Astfel că în fiecare dimineaţă, la 6 AM, ne înfiinţam la babă acasă pentru muncă.
O chestie faină la sat, e că pe lângă Ziua Bună, primeşti de la oameni, fie că vrei că nu vrei, de băut. Acum să fim sinceri – se bea pe la sate de se stinge. La orice oră din zi sau din noapte. Aşa că începeam ziua cu vreo două doze de rachiu de casă.
Ce am făcut? Păi am înlocuit toţi căpriorii şubrezi sau putreziţi, am lăţuit, pentru că am schimbat sistemul, de la ţigle duble, la un singur rând. Ţiglele sparte sau stricate le aruncam, iar restul le luam la mână şi le aşezam în altă parte a acoperişului, completând cu alte noi lipsurile. Toate chestiile astea ne-au luat cam patru zile.
Începeam munca în principiu pe la şapte dimineaţa şi terminam pe la nouă seara. Pe la 12 când începea căldura cea mare, ne înfiinţam pe vreo terasa şi chinuiam vreo două beri, până spre ora 3-4, când, din nou la muncă. Am prins şi o zi călduroasă rău de tot, nici un pic de vânt şi nici un nor şi trebuie să spun că lucram pe acoperiş deci bătuţi de soare în cap soto. Ziua aia, de atâta stat în soare am prins o durere de cap şi am tremurat ca o frunză toată seara. Mai mult ca sigur că am prins o insolaţie. Dar a fost ok, pentru că a doua zi când m-am trezit, eram ca nou.
În sfârşit să trec la o chestie de toată coma. Deci veneam într-o seară cu văru-meu pe drum şi ne întâlnim cu nişte băieţi de la fabrica de cherestea care ieşeau de la muncă. Ne-am vorbit să luăm două lăzi de bere şi să le dăm gata în parc pentru că şi aşa e era căldură mare. Adun eu banii de la oamenii şi văru-meu zice că vine şi el cu mine să care şi el o ladă. Ajungem la uşa crâşmei, dăm se deschidem uşa, când în faţa noastră se înfiinţează a lui Popelca care zice:
_ Nu puteţi intra in bar.
_ De ce? E închis? întreabă văru-meu.
_ Nu.
_ Atunci?
_ Păi am renovat atăzi şi am pus scaune noi.
_ Da şi? Bravo ţie. Acum hai că vreau să iau nişte bere.
_ Nu puteţi intra fără sacou şi cravată.
_ Ce face măh?
_ Sacoul şi cravata sunt obligatorii.
_ Cine zice? Şi de ce?
_ Păi vreau să fie un bar de lux.
_ Băh pulă. Unde te crezi măh. La Paris? Aici e Cincu. Ai dat cu var pe pereţi şi ai mai mulţi pureci în carpetă decât toţii câinii din sat, iar pe peretele tau de afară se pişă tot satul. Trebuie să fi nesimţit să nu te fi lovit mirosul, iar tu vrei lux şi vrei să-mi pun cravată? Băi Popelca poate vrei să-ţi fut vreo două de să nu te recunoască mă-ta nici după dantură.
_ Hai mă că poţi lua bere din altă parte. Aici nu intră nimeni fără sacou şi cravată.
_ Bine măh, dar dacă crezi că voi mai lăsa bani în luxul tău vreodată, eu zic să te mai gândeşti.

În fine, luăm lăzile de bere din altă parte, iar după trei zile, treceam prin zonă şi Popelca stătea în uşa barului şi se ruga de trei ţigani negri ciumpalaci cu cizme de cauciuc pline de noroi să intre la el să bea ceva – foarte tare.

Mah – am ajuns ca orice chestie pe care o vad sau care mi se întâmplă şi care iese din cel mai patetic banal si cu 0,1%, să mă gândesc să o transform într-un post pe blog. Dar la urma urmei nu asta e ideea?
Acest post e despre fraţii Micula şi nu e mare lucru. Precedentul e aici
Oricum – stăteam azi (adică ieri că acum e 1.50 noaptea) în Astoria şi sugeam o ţigară, lingeam o cafea şi chinuiam o bere – da! toate trei în acelaşi timp.
Astoria e un de fapt un hotel, dar are la parter o cafenea cu două etaje, căreia am înţeles că îi mai spune şi cafeneaua scriitorilor, pentru că era locul lor pe vremuri.

Oricum în zilele noastre s-a cam dus treaba cu scriitorii. Mie îmi place în Astoria la nebunie, pe motiv că e cel mai liniştit loc din Oradea, e spaţios, curat şi fără fitze şi la orice oră te-ai înfiinţa acolo nu dai de mai mult de 5-6 oameni, într-un loc care ar putea gazdui cu uşurinţă peste 150 – asta pentru că fitzoşii se chinuie să se înghesuie în locurile de mega-fitze de pe centru, unde pot fi văzuţi nu-i aşa, pe terasele mici şi înghesuite, chinuindu-se sa bage o cafea în ceşti cât o coaja de nucă şi prăjindu-se la soare împotriva voinţei lor, crezând că umbrelele micro-dimensionate chiar le oferă umbră. Hahaha – Doamne proşti sunt – cred ca o să bag în viitor un post cu poze să vedeţi cum atârnă ca ciorchinii chinuiţi pe vreo câteva terase de pe centru, în rest ce localurile din alte părţi sunt goale. Deci eu mă sparg de râs de câte ori trec pe centru. Durere mare. Dar e bine aşa că nu am chef să mă deranjeze nici pe viitor toţi cocalarii.
Deci stăteam în partea în care am vedere spre ieşirea din Transilvania General Import-Export, singur cuc şi din când în când mai schimbam canalele pe mega televizorul din aripa cu pricina.
La un moment dat ies fraţii Micula din Transilvania General. Nu ştiu care e unul şi care e altul şi nici nu am chef să mă informez la ora asta. Ideea e că unul e slab şi unul gras şi îi cheamă Ioan Micula şi Viorel Micula.

În fine – primul lucru la care m-am gândit e că nu am aparatul foto la mine că ar fi ieşit nişte poze de paparazzi foarte bune, dar mi-a trecut repede că m-ar fi văzut oricum că i-aş fi fotografiat şi precis şi-ar fi trimis gorilele prezente să mă ia la întrebări de ce îi iau la obiectiv. Unde mai pui că sunt patroni şi peste Astoria. Aşa că mai bine. Şi deci îi măsor din cap până în picioare că erau doar la trei metri de fereastra cafenelei. Cel slab arăta chiar foarte bine, mult mai bine ca în toate pozele pe care le-am văzut. În schimb ăla gras e mare cât o combină, mult mai mare ca în poza de mai jos. Precis s-a îngrăşat mult în ultima vreme – vroia să îşi ţină mâinile pe lângă corp, dar nu reuşea de şunci. Dacă nu face ceva cu greutatea, eu nu îi dau mai mult de cinci ani. Pe bune. Era roşu ca un rac fiert, de mă aşteptam să crape din clipă în clipă.

Cel slab se îndreaptă primul spre maşină, ceva limuzină Volkswagen argintie. Se aşează în spate pentru că bineînţeles are şofer şi o ia din loc. Grasu’ se chinuie ceva să intre în maşina lui, tot un Wolkswagen, dar negru. Şoferul se chinuie cu el ceva, până reuşeşte să intre, apoi o taie şi el.

După aia am mai stat vreo douăzeci de minute şi m-am enervat la o emisiune imbecilă de pe Realitatea Tv, că mare dreptate are Mircea Badea când zice că e un post de doi lei. E chiar mai rău. Atât rahat inutil am auzit în douăzeci de minute că nici berea nu mi-a picat bine.