Cam aşa se exprimă un Ministru al Culturii – şi asta în faţa presei, cu limba lui de vorbitor ciuntit plimbându-şi-o pe marginea rectului băsescian cu intensă pasiune, căutând să ajungă în adâncuri pentru a curăţa maţele prezidenţiale. Simplul pupat în cur nu mai e în tendinţe.
Mi-am luat libertatea de a sublinia cu roşu odele înălţate de copilul autist al culturii române, către şeful său suprem care îi luminează existenţa în fiecare secundă a vieţii sale, din păcate accidentale.
Nici cea mai joasă şi submisivă slugă, chitită să facă pe plac stăpânului cu orice preţ şi în modul cel mai umilitor pentru ea, nu ar fi putut scoate din ea aşa ceva, iar orice primitor de astfel de vorbe, oricât ar fi el de egocentrist şi megaloman ar simţi o jenă autentică.
Ce să mai vorbim de faptul că lingăul a spoliat PDL-ul de orice merit electoral, de competenţă şi capacitate politică, prin explicarea guvernării actuale ca fiind un noroc şi o pleaşcă. Pleaşca este Băsescu desigur.
Adică sunt prost grămadă, imbecil şi retardat – e o pleaşcă că am ajuns medic – de exemplu. Sau Ministru al Culturii în acest caz…
Genială e lamentaţia de final – ce ne-om face când nu va mai fi Băsescu – adică este exclusă orice capacitate a paduchilor pedelisti de a se descurca fără masculul alpha păduchios, o acceptare şi admitere a neputinţei, culmea într-o chestiune care nu e nici pe departe de viaţă şi de moarte. Adică despre ce dracu vorbim…
Îţi spun eu ce să faci Paleologule – îţi iei puşca şi îţi zbori creierii.