Fii calm! Se încarcă... loading..
Vineri - 27 Ianuarie 2012 - 20:46
May
30
2009
0

B’nai B’rith

Sâmbătă - 23:34

Fragment din discursul de deschidere al lojei masonice evreieşti B’nai B’rith la convenţia de la Paris din 1936.
Genetiles termen masonic – se referă la cei care nu fac parte din masonerie.
E cunoscut faptul printre cei care au studiat cât de cât masoneria – ca cei din lojele regulare sunt de regula bataia de joc a celor din vârful masoneriei în legătură cu ceea ce cred şi la aşteptarile lor despre masonerie. Mai exact – nimeni din lojele întâlnite pe suprafaţa pământului nu au nici cea mai mică idee ce se întâmplă la vârf şi cine se află în vârful piramidei. De aceea când citeşti lucruri oficiale despre masonerie, e cu pacea în lume cu dezvoltarea persoanală, cu iubirea de aproape şi alte porcării. Sunt multe de spus, însă pe scurt masoneria este o mişcare unde la vârf implică venerarea lui Lucifer. Gradul 33 implică potrivit scrierilor masonice, contactul direct cu Lucifer – aducătorul de lumină.
Dacă tu nu crezi în aşa ceva, este irelevant şi neimportant. Ei cred şi dacă ţi se pare că e un fel de frecţie la piciorul de lemn, masoneria are la bază kabalah, iar simbolistica masonică folosită în ritualuari are darul de a afecta frecvenţele şi vibraţiile energetice pentru a permite contactul cu forţele demonice. Întrebare este, dacă nu e adevărat şi nu are implicaţii şi consecinţe, cum de masoneria există de de atâta timp şi cum de oameni maturi, intelegenţi sunt implicaţi – doar de dragul unor prosteli ritualice fără efect? Mai gândeşte odată.

Post to Twitter Post to Facebook

Written by daan in: Uncategorized |

May
30
2009
0

Hmmm

Sâmbătă - 23:28

Ieri site-ul ăsta a sărit de Page Rank 1 la 3 şi traficul a crescut simţitor în ultimele două luni, aşa că parcă nu îmi vine să-l abandonez aşa repede, plus că am ajuns şi în blog rol-ul unui mega blogger wink
Aşa că voi posta în continuare şi pe pagina asta. Până ajung ăia de la Google să mi-o dea jos, ceea ce se va întampla la un moment dat, mai ales că se pregăeşte pentru internet the Big Kahuna. Dar până la urmă tot de Rockefelleri se va alege praful.

Post to Twitter Post to Facebook

Written by daan in: Uncategorized |

May
27
2009
0

EBA eşti bine?

Miercuri - 1:06

Cum nu pot scăpa nici o ocazie de a băga în seamă această scursură jenantă, am găsit de un mesaj al unui alegător îngrijorat.

Post to Twitter Post to Facebook

Written by daan in: general | Tags:

May
26
2009
0

Probabil premieră

Marţi - 3:05

Iată ceva ce nu se întâmplă prea des.

Post to Twitter Post to Facebook

Written by daan in: Uncategorized |

May
24
2009
0

Codex Alimentarius

Duminică - 2:21

Am câteva postări despre Codex Alimentarius şi voi mai avea câteva. Data de 31 decembrie 2009, când Codex Alimentarius va intra în implementare globală se apropie cu repeziciune.
Posturile mele pe acestă temă sunt oarecum generale, pentru că am dorit să dau – vorba lui Valentin Stan – un flavor, ca apoi cine doreşte să aibă o bază de unde pleca în a investiga mai departe aceste subiecte. Informaţie este destulă chiar şi în limba română – deocamdată. Sperăm să rămână aşa.

În fine după o vizită pe site-ul oficial al CODEX, ochii ni se lovesc de astfel de lucruri. Nici o surpriză având în vedere că este copilul dorit de Big Pharma.

Poate nu toată lumea ştie ce sunt pesticidele exact. Însă cred că bunul simţ îi spune că alăturarea lor cu alimentaţia este total neindicată. Cu toate aceste Codex, ne stabileşte raţia de pesticide pe care o vom înghiţi neapărat. Codex lucrează după regula “Ceea ce nu este admis, este interzis”. În mod normal orice legea lucrază după principul “Ceea ce nu este interzis, este admis” O mică mare diferenţă. Gândeşte-te puţin şi îţi vei da seama de diferenţe.
Bine atunci. Poate ai vrea să semnezi petiţia împotriva Codex Alimentarius.
La nivel global peste 600 de milioane de semnături au fost strânse împotriva Codex, însă agenda este împinsă mai departe cu ignorearea şi în dispreţul oamenilor. Am impresia că dacă Codex va eşua va trebui să eşueze în cadrul fiecărui stat, prin presiuni asupra guvernelor naţionale.
181 de state se pregătesc pentru implementare Codex. România este şi ea acolo – vârf de lance, deoarece politrucii carpatini ţin gura larg deschisă când stăpânul scuipă, nu cumva să piardă un strop de hâră.
Numărul este mare şi întrebarea care s-ar putea naşte este – De ce dacă este un lucru rău, a fost adoptat de atâtea state. Răspunsul este simplu. Codex este implementat de WTO (Organizaţia Mondială A Cormerţului – o chestiune suspectă ca o astfel de instituţie să se ocupe de alimentaţie – însă idee este că odată ce un stat nu se supune aderării la Codex va fi exclus din WTO şi astfel va pierde o grămadă de privilegii în ceea ce priveşte comerţul şi posibiltăţiile sale de export. Sistemul este chiar diabolic – odată ce nu mai faci din WTO eşti o ţară moartă. De aceea atâtea state s-au angajat la a implementa Codex. Şi tot de aceea nimeni nu se prea opune, pentru că va fi plesnit rău de tot.
Cei care se opun sunt oamenii care nu doresc ca copii lor să înghită pesticide sau să bea lapte de la vaci tratate cu hormonii de la Monsanto. Bine ai venit în lumea globalizării.

Într-un articol viitor voi vorbi despre originile Codex, cine este în spatele lui şi de ce se doreşte o astfel de reglementare sinsitră a ceea ce vei mânca, atât cât vei mai apuca să mânânci.

Post to Twitter Post to Facebook

Written by daan in: Uncategorized |

May
24
2009
0

Luaţi Porno cetăţeni!

Duminică - 1:56

După 12 noaptea, nu te mai poţi da pe Trilulilu, fără să îţi apară la fiecare link pe care il vizitezi în interiorul site-ului, o reclamă mare de la Dolce care să te îmbie să îţi fuţi practic banii pentru patru canale de pr0n.

Mă întreb sincer, e oare cineva care a pus, pune, sau va pune botul la astfel de treabă. Adică să faci reclamă la pornoşaguri de televizor pe internet şi să mai şi ceri bani pentru asta mi se pare cam retardat.
Vreau să îi anunţ pe cetăţeni că există Google şi o singură căutare pe “porn” vă va aduce satisfacţii nebănuite şi o varietate infinită pe această temă, totul pe gratis.
Pe lângă asta aş mai avea nişte precizări de făcut.
Deşi unii ar spune că spun lucruri evidente, veţi rămâne surprinşi câţi oameni ajung pe acest blog căutând porno pe YouTUBE sau pe Trilulilu. M-au fascinat întodeauna aceşti oameni. Toată lumea ştie că pornoşagurile nu sunt admise pe YouTube sau pe Trilulilu şi alte asemenea site-uri. Cu toatea acestea oamenii nu renunţă să caute. Dacă nu îi pot face să renunţe, măcar să le dau o sugestie. Intraţi pe YouTube şi daţi search acolo la ce căutaţi. Fie porno sau orice altceva.
Orice căutare pe Google de tipul “curve cu ţâţe mari pe Trilulilu” mi se pare idiotă şi denotă lipsă de creier şi comportament nepractic. Nu ai vrea tu cetăţeanule să intri direct pe Trilulilu si să-ţi cauţi acolo pizdele dorite? Huh?
Dacă te apuci de o treabă, fă-o ca lumea.

Post to Twitter Post to Facebook

Written by daan in: general | Tags: , , ,

May
22
2009
0

De ce merge ţara prost?

Vineri - 20:52

…pentru că printre toate tâmpeniile pe care le face şi scandalurile pe care le generează precum şi printre apucăturile dictatoriale pe care le are, Băsescu are timp să se dea şi pe porcăria aia de Twitter.
Să fie a lui contul? Aşa pare…că mă întreb cine dracu îl admiră aşa de mult încât să se ocupe toata ziua de astfel de lucruri. Ar trebui să fie un fan foarte înfierbântat.
Acum dacă marinarul împuţit e cel care postează sau nu – e altă treabă. Cu siguranţă vreo secretară sau consilieră scrie după dictare după care se urcă crăcită pe masa prezidenţială şi lasă canalul deschis ca marinarul să-şi parcheze nava

Post to Twitter Post to Facebook

Written by daan in: general | Tags: , , ,

May
22
2009
0

Aoleoo! Nu ştie unde-i pleacă femeia!

Vineri - 1:15

Tot mediul naţional, global, galactic şi universal a auzit de faptul că “diva” Mihaela Rădulescu se va lăsa de televiziune şi se va duce să locuiască la Monte Carlo, într-o locaţie plătită de fostul soţ Elan Schwar-mă rog.
Diva spune că pleacă din ţară dezamăgită, supărată, scârbită şi îndurerată. Nici nu aveţi idee cât de dezamăgit, supărat, scârbit şi îndurerat sunt EU de decizia divei de a ne părăsi. Foarte. Sper să mă adun şi să fiu în stare să mă trezesc mâine şi să-mi continuu viaţa distrusă.
În fine, amorezul motociclist Oţil care în nenumărate rânduri se referea la Răduleasca ca fiind femeia lui, speră că muierea nu-l va părăsi pentru luxul oferit de afaceristul evreu, fost soţ.
Idiotul ăsta va avea o mare surpriză.
Surprize, Surprize – asta ca să fac o mişcare perversă.

Post to Twitter Post to Facebook

Written by daan in: general | Tags: , ,

May
21
2009
0

Cenzura Internetului

Joi - 15:09

Auleooo
În afară de câteva state declarat totalitare unde e clară treaba, toată lumea “democratică liberă” se dedă la cenzură pe internet. Ălea cu democracy, freedom şi values of human rights – care pornesc războie şi omoară milioane de oameni nevinovaţi ca să “democratizeze” pe nefericiţii prăpădiţi din ţările care sunt vai de capul lor, cenzurează Internetul? – AULEOOOO.
Că nenorociţii ăia care “se cer democratizaţi cu forţa că nu au libertăţi şi sunt vai de ei şi le trebuie create societăţi “viabile” – păi ăia nu au nici un fel de cenzură pe internet? Răspuns: NU.
Auleeooo – cum aşa?
Uite aşa!

Post to Twitter Post to Facebook

Written by daan in: Uncategorized |

May
19
2009
0

Participanţii Bilderberg 2009

Marţi - 4:24

Dutch Queen Beatrix,
Queen Sofia of Spain
Prince Constantijn Belgian Prince
Philip Ntavinion Etienne, Belgium
Joseph Akerman, Germany
Friends Alexander, United States (NSA)
Roger Altman, United States
Arapoglou, Greece (National Bank of Greece governor)
Ali Bampatzan, Turkey (Deputy Prime Minister responsible for economy)
Francisco Balsemao bidet, Portugal
Nicholas Bavarez, France
Franco Bernampe, Italy (Telecom Italia)
Xavie Bertran, France
Carl Bildt, Sweden (Secretary)
Jan Björklund, Sweden
Christoph Blocher, Switzerland
Alexander Bompar, France,
Boten Anna, Spain
Henri de Kastios, France
Juan-Luis Themprian, Spain
W. Edmund Clark, Canada
Kenneth Clarke, Great Britain (TD Bank Financial Group)
Luc Cohen, Belgium
George David, Greece
Richard Ntiarlav, Great Britain
Mario Dragan, Italy (Italia VANCA d)
Elntroup Anders, Denmark
John Elkan, Italy (Fiat SRA)
Thomas Enders, Germany (Airbus SAS)
Jose Entrekanales, Spain
Isintro phenomena casket, Spain
Naial Fergkiouson, United States (Harvard University)
Timothy Gaitner, United States (Minister of Finance)
Ntermot convergence, Ireland (AIV Group)
Donald Graham, United States (Washington Post Company)
Victor Chalmperstant, Netherlands (Leiden University)
Ernst hirsh Ballin, Netherlands
Richard Holbrooke, the U.S. (Obama’s special envoy for Afghanistan and Pakistan)
Jaap De Hoop Scheffer, Netherlands (CC NATO)
James Jones, the U.S. (National Security Advisor to the White House)
Vernon Jordan, United States
Robert Keigkan, United States
Girki Katainen, Finland
John profit Britain (Royal Dutch Shell)
Mustafa Kots, Turkey (Group Kots)
Roland GT, Germany
Sami Cohen, Turkey (Journalist)
Henry Kissinger, United States
Marie Zose Ktavis, United States (Iudson Institute)
Neli Kroes, the Netherlands (European Commissioner for Competition)
Odysseas Kyriakopoulos, Greece (Group S & B)
Manuela Fereira mode, Portugal (PSD)
Bernarntino Leon, Spain
Jessica Matthews, United States
Philip Meis Tant (EIB)
Frank Mckenna, Canada (TD Bank Financial Group)
John Mikelthgoueit, Great Britain (journalists, The Economist)
Tieri Montmprian de France (Franse Instituut) Tieri Montmprian de France (French Institute)
Mario Monti, Italy (University Louitzi Bokoni)
Angela Miguel Moratinos, Spain (Minister of Foreign Affairs)
Craig Dirty, U.S. (Microsoft)
Egil Myklebust, Norway
Mathias A, Germany
Olive Denis, France (Le Nouvel Observateur)
Frederick Ountea, France (Societe Generale)
Avg Ozntemir, Germany (Green Party)
Tomazo Pantoa-Siopa, Italy
Papalexopoulos Dimitris, Greece (Titan)
Richard Pearl, United States (Αmerican Enterprise Institute)
David Petreous, United States (head of the Central Administration of the U.S. Armed Forces)
Pint Manuel, Minister of Finance of Portugal
Robert Pritsarnt, Canada (Totstar Corporation)
Romano Prodi, Italy (former Italian Prime Minister)
Heather Raisman, Canada (Indigo Vooks & Music Inc.).
Eivind Reiten, Norway
Michael Rintzier, Czech Republic
David Rockefeller, U.S.
Dennis Ross, United States
Ruby Barnet, United States
Alberto Rouith-Gkalarthon, Spain
Susan Sampantzi Ntintzer, Turkey
Ιntira Samarasekera, Canada
Rountol Solten, Austria
Jürgen Stemp, Germany
Pedro Solbes Mira, Spain (Ministry of Finance)
Sampatzi Saraz, Turkey (banker)
Sanata Seketa, Canada (University of Canada)
Samer Lawrence, United States
Peter Sutherland, Ireland
Martin Taylor, UK
Peter Thiel, USA
Agan Ourgkout, Turkey
Eye Vanchanen, Finland, (Prime Minister)
Daniel Vazela, Switzerland,
Jeroen van der Veer, Netherlands
Guy Verhofstadt, Belgium (ex-Prime Minister)
Paul Volker, the U.S.
Jacob Valenmpergk, Sweden
Marcus Valenmpergk, Sweden
Nout Wellink, the Netherlands
Viser Hans, Netherlands
Martin Wolf, Great Britain (Financial Times Journalist)
James Wolfensohn, United States (the former World Bank President)
Paul Wolfowitz, United States
Fareed Zakaria, United States (Analyst Journalist, Newsweek)
Robert Zoellick, United States (President World Bank)
Dora Bakoyannis, Greece (Minister of Foreign Affairs)
Anna Diamantopoulou, Greece (PASOK MP)
Papathanasiou, Greece (Minister of Finance)
Alogoskoufis, Greece (former Minister)
David, Greece (businessman, president of Coca-Cola 3E)

Post to Twitter Post to Facebook

Written by daan in: Uncategorized |

Copyright© 2008-2009 daan25.net||ThemeDesign:TheBuckmaker.com||Theme Tweaked by daan25.net