Pe cuvânt că înţeleg conceptul de publicitate. Ba pot spune că am o foarte mare toleranţă pentru el. Însă ceea ce se întâmplă de ceva vreme pe site-urile româneşti de presă e de-a dreptul o porcărie fără margini. Gândul, Realitatea, Antena 3, Jurnalul, etc, toate se dedau la orgii nestule de a pune cât mai multe reclame pe ecranul utilizatorului. E mai mult decât nesimţire, e jeg de tip românesc. »» || 
30
2011
30
2011
Să te înec fraiere!
29
2011
Word Cloud
29
2011
Lene de dezvoltare
Văd că în aceste zile este la modă cu reorganizarea deconcentratelor şi guvernaţii fac mare tapaj de faptul că structura administrativă a statului se va subţia şi nu va mai consuma fonduri. Aceaşi logică a fost şi când s-au tăiat paturi din spitale. La naiba s-au tăiat spitale întregi. La fel e şi cu poliţiştii. Reducerea consumului de fonduri a fost arătată oricând s-a tăiat ceva în ţara asta. Şi multe s-au tăiat. Aş aprecia dacă toate aceste fonduri economisite nu ar curge prin alte găuri, dar nah cam multe vreau şi eu. »» || 
28
2011
Centralizarea descentralizării
Observ că toată lumea e fericită că reorganizarea administrativ-teritorială a fost amânată pentru că udemeriştii nu au marşat pe ideile tătucului naţional. Odată cu mulţumirea asta era dat pe teve-uri şi faptul că se va face doar reorganizarea deconcentratelor. Ce înseamnă asta? Păi în primul rând pedelacii vroiau opt judeţe mari pe schema deja celebrelor regiuni de dezvoltare. Bun. Iată acum cum se va face reorganizarea deconcentratelor. Într-o regiune formată din opt judeţe nu vor mai fi opt inspectorate judeţene de poliţie, opt direcţii judeţene de sănătate, opt inspectorate şcolare etc. Într-o regiune va exista un singur serviciu de anvergură judeţeană, iar restul vor fi transformate în oficii şi redimensionate ca număr de angajaţi. »» || 
27
2011
Cum putem face asta?
Cică în urmă cu 170 de ani, Safta Brâncoveanu a comandat o inscripţie pe care a aşezat-o pe biserica din curtea Spitalului Brâncovenesc. Mesajul de pe inscripţie se încheie cu un blestem adresat oricui va face rău spitalului. Astfel, cel care se va atinge de ctitorie să fie omorât de cei din neamul său într-o zi de sărbătoare.
Ceauşescu a dărâmat spitalul şi biserica în 1984, rămânând doar inscripţia. Ceauşescu a fost omorât de cei din neamul său, recte români, de Crăciun.
Bun. Ce vreau eu să zic. »» || 
26
2011
Iubeşte drapelul!
La câteva zile după ce l-a făcut pe Regele Mihai trădător de ţară şi slugă la ruşi, Băsescu a participat la ceremoniile prilejuite de Ziua Drapelului Naţional.
Cum Băsescu este mai bun decât orice alt român el a declarat următoarele: “Adesea, dacă priveşti pe stradă, vezi oameni care trec pe lângă tricolor ca pe lângă un stâlp de iluminat. Tricolorul trebuie purtat în suflet. Eu acolo îl am, este parte a sufletului meu”
Acum ce-i drept – după ce bagi o căcare pe istoria ţării, merge de minune o duşcă de iubire pentru drapel.
┌∩┐(◕_◕)┌∩┐
26
2011
Ne căcăm pe noi în faţa pistolaşului
Acum câteva zile a fost ceva caterincă maximă pe televizoare datorită faptului că Constantin Duţu, membru in Consiliul National al Audiovizualului (CNA), a scos un pistol de jucărie pe masă, la şedinţa comisiilor reunite de cultură ale Parlamentului.
În fine, două zile numai asta s-a discutat pe teveuri, bloggerii au turbat online, Facebook-ul a luat foc. Toţi erau indignaţi fie că erau portocalii sau antiportocalii. Români indignaţi, uniţi împotriva pistolului de jucărie. »» || 
25
2011
Ce faci de asteroid?
Un asteroid descoperit miercuri, 22 iunie, va trece foarte aproape de Pământ luni, 27 iunie, informează Skymedia. La doar 12.070 km distanţă de Pământ, asteroidul “2011 MD” va fi de 32 de ori mai aproape de planeta noastră decât Luna. Datorită distanţei mici, asteroidul va putea fi observat şi cu ajutorul telescoapelor mai puţin performante. aici
Deci?
25
2011
Cine plm e Tismăneanu?
Vorbesc serios. Tot aud de el. Face, drege, a condamnat comunismul – adică i-a dat textul lui Băse care l-a citit. Se iau unii în gură cu el. El se ia în gură cu alţii. Nu am o săptămână fără Tismăneanu care a zis şi dres cutare în legătură cu dracu ştie de temă, se pare majoră pentru ţară. Poate să-mi explice şi mie cine dracu e Tismăneanu şi de ce e el important şi de ce trebuie eu să aud atât de des de el? Ce-a făcut în viaţă? Cu ce se ocupă? Cine-i tat’su şi mă’sa? De unde vine? Ce şcoală şi funcţie are? Şi de ce e pe toate gardurile?
┌∩┐(◕_◕)┌∩┐










