O nouă mizerie
Cezar Preda doreşte ca SRI să poată întocmească acte de urmărire penală. Această iniţiativă se pliază foarte bine pe dorinţele preşedintelui Băsescu pe care acesta le-a transmis Parlamentului într-un proiect de lege. A da putere SRI-ului să întocmească acte de urmărire penală nu arată altceva decât interesul puterii de a se pune bine cu serviciile secrete ale ţării.
Dacă cineva crede că Băsescu conduce ţara atunci se înşală. De fapt serviciile secrete sunt cele care conduc, iar Băsescu stă acolo sub oblăduirea lor cu condiţia să le dea cât mai multe fonduri şi putere. De fapt asta s-a întâmplat atunci când se făceau tăieri de la pensionari dar se suplimentau bugetele serviciilor secrete şi de informaţii. Dacă SRI-ul va avea putere de a întocmi acte de urmărire penală va fi mai rău decât pe vremea Securităţii. Vom intra în era statului poliţienesc. Dacă acum cum vi se pare că este aşa atunci staţi să vedeţi cum va fi când ideile lui Băsescu prind viaţă. Toate aceste se coroborează comentariile acide ale preşedintelui la adresa justiţiei şi introducerea presei ca ameninţare la adresa securităţii statului. Dormiţi bine. Statul veghează.
O nouă mizerie - No Comments »
RSS feed for comments on this post.TrackBack URL









