Am înţeles că în zilele ăstea e de bon ton să foloseşti cuvântul vuvuzela. Cât mai des posibil şi într-un context festivo-retardat. Deci să urle vuvuzelele, la învârtirea mingii! Eu unu îmi bag pula în vuvuzele şi în fotbalul oligofren.
Dar nu am fost întodeauna aşa deştept şi iluminat.
Din 1990 până în 2002 nu am pierdut nici un campionat mondial. Ce mai! nu am pierdut nici un meci. Ba chiar până în 1998 am ţinut agende în care notam fiecare meci şi rezultatul său. Avea grupele trecute, cu punctele adunate. Apoi treceam sferturile de finale, semifinale şi finala. Iar la sfârşit scriam cu litere mari – “Campioana Mondială este …cutare şi cutare.
Oligofrenie totală. Cred că eram retardat sau ceva! Mă uit în urmă şi mi-e o ruşine crâncenă. Dacă aş putea merge înapoi în timp, m-aş bate rău de tot.
Ultimul campionat mondial la care m-am uitat în toatalitate a fost cel din 2002.
Apoi a început declinul fotbalului în mintea mea! La cel din 2006 nu m-am mai uitat, decât la vreo două meciuri! Sincer, acum nici nu ştiu cine l-a câştigat!
Cum am ajuns aşa ştiu! e greu de explicat şi doar în mică parte are legătură cu mizeria fotbalistică de la noi, şi acest lucru nu ar conta pentru că dacă aş privi afară aş vedea că pe acolo mai e calitate. Pur şi simplu nu mă mai interesează şi simt o anumită greaţă faţă de fenomen şi fără supărare, faţă de cei care sunt contectaţi la aşa ceva. Aşa cum simt greaţă faţă de mine că am fost şi eu aşa. Motivele le ştiu şi ţin de evoluţie, însă nu vreau să le aştern aici pentru că nu ar fi înţelese de mulţi.
e mai mult o stare interioară care nu ţine cont de limitările fizice. Se manifestă în plan fizic şi atunci e la apogeu. Freedom înseamnă fericire.
daan home
