Să râdem cu Mişcarea populară
“Mişcarea Populară pe care PDL intenţionează să o creeze după alegerile locale ar putea cuprinde partide precum PNŢCD şi ecologiştii, iar sigla şi culoarea acestei mişcări ar putea fi inima şi, respectiv, verde sau albastru”aici
Se dezic de portocaliu pedelacii. Şi visează frumos precum şi la nişte liberali care nu se regăsesc sub steagul lui Victor Ponta. Încă nu sunt siguri dacă vor coopta UNPR-ul deoarece sunt mai de stânga. Mie mi se pare interesantă politica asta. Cum pe viitor totul e pe doctrine de dreapta, pe cai verzi pe pereţi, pe corectitudine. Deci aţi înţeles vin alegerile şi cum noi suntem de dreapta nu putem accepta ceva de stânga. Acum că nu sunt alegeri merge din plin să-i avem alături pe UNPR-isti. Avem un ghiveci de toată frumuseţea. No problemo amigo. Merge! Pariem pe mintea scurtă a românului.






Azi noapte miniştrii de finanţe din UE au stabilit un ajutor public de 130 de miliarde pentru Grecia. De asemenea datoria grecească deţinută de creditorii privaţi va fi ştearsă. În principiu până în anul 2020 datoria Greciei ca ajunge la 120 % din PIB.





